vineri, 16 martie 2012

Cupa de fotbal UNPR sector 1

În calitate de sponsor principal, vă invit, începând de duminică, 18 martie 2012,  să participați la Cupa UNPR Sector 1! Uniunea Națională pentru Progresul României Sector 1, al cărei organizații sunt președinte de onoare, dă startul acestei manifestări sportive cu turneul de calificare, care va demara în Parcul Herăstrău, la terenurile de la BTT (adresa: Șoseaua Nordului nr. 7-9), la ora 13.00. Taxa de înscriere este 0 (zero) lei!
Până acum, s-au înscris 19 echipe – atenție, 19 echipe - numai din colegiul 1. Manifestarea vizează echipe din toate cele patru colegii ale Sectorului 1, pentru care vor fi organizate turnee de calificare în patru week-end-uri. Primul turneu de calificare va avea loc duminică, 18 martie, al doilea, peste două săptămâni (la 1 aprilie 2012), al treilea – peste alte două sătămâni – 14 aprilie 2012, iar ultimul pe 29 aprilie. Finala va avea loc pe data de 13 mai 2012.
Echipele vor fi formate din cinci jucători de câmp și un portar, iar rezervele rămân la aprecierea echipelor participante, regulamentul folosit fiind asemănător cu cel de la fotbalul de sală. Arbitrii vor fi delegați si autorizați de Federația Română de Fotbal. Toți participanții vor primi diplome, medalii, cupe, precum și alte premii-surpriză.
Detalii și înscriere, la numerele de telefon 0726.102.290 (Mihai Ionițescu) sau 0740.080.803 (Marius Imoșanu).
Vă aștept la meciuri începând de duminică!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu